Interdepedența formelor
educației
Zi de zi, fiecare dintre noi suntem supuși unui
flux informațional, unui adevărat bombardament ”pedagogic”.
În științele educației această realitate este
reflectată cu ajutorul conceptului care definește formele generale ale
educației. Este o noțiune care încearcă să acopere un câmp pedagogic foarte
extins și diversificat. ,,Într-un cadru deschis, ele se referă la principalele
ipostaze prin care educația se poate obiectivă pornind de la varietatea
situațiilor de învățare și de gradul diferit de intenționalitate acțională sau
influențare spontană. ( Constantin
Cucoș, 1996).
Acțiunile, influențele și situațiile multiple
sunt resimțite sau nu ca fiind de tip educativ, pot interveni concomitant,
succesiv sau complementar, în forme variate, în mod spontan, incidental sau
având un caracter organizat și sistematic.
Astfel spus, toate influențele și acțiunile
educative care intervin în viața unui individ sunt reunite sub denumirea de
forme ale educației. Educația poate fi împărțită în trei categorii: educația
formală, nonformală și informală.
Educația formală este ansamblul acțiunilor
educaționale exercitate în mod conștient, sistematic și organizat în
instituțiile școlare. Ea se realizează de către un cadru didactic specializat.
Conținuturile se găsesc în documente personale și rezultatele sunt însemnate în
cataloage.
Educația nonformală este ansamblul acțiunilor
educației exercitate în afara școlii dar tot în cadrul unei instituții cum ar
fi biblioteca, teatrul, etc. Scopul acestei forme este în scopul dezvoltării,
valorificării, aptitudinilor, intereselor și conștiințelor în scopul
perfecționării profesionale sau personale.
Educația informală este totalitatea influențelor
educative ce se exercită în mod spontan și neîntrerupt asupra personalității
umane. Ea este întâlnită în familie, în grupurile de prieteni, pe stradă, etc.
Raportată
una la cealaltă, educația formală și educația nonformală se reunesc într-un
cadru instituționalizat de tip școlar. Educația formală are ponderea cea mai
mare în timp și spațiu, însă, neindeplind deziderate de ordin educativ, nu
poate susține singură procesul formării și dezvoltării personalității umane.
Depășind interpretările clasice care acordă educației formale rolul prioritar
în formarea și dezvoltarea personalității umane, educația nonformală din
familie, din grupurile de prieteni, de pe stradă, etc, completează procesul de
creare a unui individ cu personalitate distinct, capabil de integrare în
comunitatea care a contribuit la formarea sa. ”Interpretările moderne evidențiază
posibilitatea preluării unor priorități și pe terenul educației nonformale care
oferă un câmp motivațional mult mai larg și mai deschis procesului de formare și
dezvoltare, având o capacitate rapidă de receptarea tuturor influențelor
pedagogice informale aflate astfel într-o expansiune cantitativă greu controlabilă.”
(Sorin Cristea, 2002). Fiecare formă are ,,rațiunea ei de a fi și câmpul
propriu de acțiune în asamblul procesului de educație, dar toate corelate
conduc la formarea și dezvoltarea personalității obiectului educațional
răspunzând la nevoile de educație și civilizație.”
Relația dintre cele trei forme generale ale
educației este una de complementaritate, înregistrându-se tendințe de
interpretare și de deschidere a uneia față de cealaltă. Dinspre educația
formală către integrarea și valorificarea informațiilor și experiențelor
dobândite prin intermediul educației nonformale și informale și invers,
existând tendința de instituționalizare a influențelor informale. Efectele
fiecăreia se răsfrâng asupra celorlalte, în condițiile în care pot fi în acord
sau în dezacord, într-o interdependență și potențare reciprocă.
Andra Bianca Cirlan