Eu în 2021
E
luni dimineaţa. Deschid ochii și văd soarele
aruncându-și razele spre camera mea parcă obligându-mă să mă trezesc. Nici nu
apuc să mă ridic când, la uşă bate Vanessa, cea mai de încredere servitoare a
mea. Îi spun să intre şi, ca în fiecare dimineaţă, îmi serveşte micul dejun la
pat.
După acest mic răsfăţ mă îmbrac, mă
aranjez puţin și plec la muncă.
Am
spus muncă? Am vrut să zic shopping. Deşi am doar 26 de ani conduc o afacere
destul de bună la domiciliu și, pentru că sunt şefă, îmi permit din când în
când să mă mai destind. Deci, după cum spuneam, am de gând să merg la
cumpărături dar, ca de fiecare dată, apare aceeaşi problemă supărătoare: Cu ce
maşină să merg azi?
E foarte greu de ales. Am 5 maşini una
mai luxoasă decât alta şi îmi este aproape imposibil să aleg. După multe
dezbateri cu şoferul meu, mă hotorăsc astăzi pentru Rolls şi pornesc într-un
târziu spre mall.
După câteva ceasuri petrecute în
oraş mă întorc acasă,dornică să îmi petrec ceva timp şi cu familia. De câte ori
simt că mă ajunge oboseala ies afară, în curtea din spatele casei. Locul acesta
de fiecare dată îmi trezește amintiri. Ca de exemplu momentul când mi-am luat primul
telefon mai scump de 50 000 $. Bucuria a fost atât de mare încât l-am şi
botezat, punându-i numele ”Vody”. Sau momentul când am luat primul 3 din
viaţa mea. O zi memorabila! Însă, abia acum, realizez că acel 3 nu m-a ambiţionat
spre a lua mai mult ci m-a făcut să mă obişnuiesc cu el. Amintiri plăcute sau
neplăcute, toate ocupă un loc important în viaţa mea.
Uite aşa a mai trecut o zi de lucru,
extrem de obositoare, dar totuși plăcută. Aaa! Bănuiesc că doriți să aflați mai
multe despre afacerea pe care o dețin. Împreună cu soţul meu bogat am reuşit să
construim o fermă. Datorită dragostei mea pentru animale pot să mă bucur de
câteva lucruri în viață: o vilă cu 2 etaje, 5 maşini, câţiva servitori...
Frumos eseu nu? Acum vorbind serios,
în 2021 poate un post de translator găsesc eu şi o casă fără etaj, o maşina obișnuită
şi vreo 3 câini de rasă. Însă, până atunci e cale lungă. Am de învăţat. Sunt abia în clasa a 10-a încercând
să țin pasul cu colegii. Vă părăsesc acum. Trebuie să
lucrez la teme și, era cât pe ce să uit, articolul acela pentru revista școlii.
Cezarina Haram
Captivă într-un paradis pe Marte
Sunt atât de plictisită de viaţa asta monotonă. Ce n-aş da să pot evada măcar pentru o clipă? M-am săturat să fac aceleaşi lucruri zi de zi: şcoală, casă, teme. Drept dovadă, am de învăţat la biologie. Deschid cartea convinsă că nu voi izbuti să învăţ mare lucru, însă nu se ştie niciodată. Răsfoiesc paginile uşor, ca adierea vântului de primăvară. Aruncându-mi ochii peste diferite imagini, dau de simbolul ce reprezintă sexul masculin în biologie - un cerc cu o săgeată cu vârful în sus, însă în astronomie este simbolul planetei Marte - reprezentare stilizată a scutului şi a suliţei, folosită la români. Mi-am luat ochii de pe carte şi am zâmbit. Marte... locul potrivit pentru a mă refugia, departe de lumea monotonă.
Mă întind pe pat, cu mâinile sub cap, cuprinsă de o neexplicabilă veselie. Închid ochii, hotărâtă să mă las purtată de val. Mă vedeam urcată pe un cub multicolor, în faţa mea fiind Soarele, urmat cele nouă planete. Am aruncat o privire de ansamblu, după care, mi-am aţintit privirea asupra celei de-a patra planetă a sistemului solar – Marte. Am recunoscut-o imediat datorită înfăţişării sale de culoare roşiatică. N-am mai ezitat nici o clipă. Sărind de pe cub, păşind de pe un asteroid pe altul, am ajuns la scăriţa planetei Marte. Uşa ce ducea în interiorul ei era întredeschisă. Mergeam încet, cuprinsă de o teamă a necunoscutului. Ajunsă în interiorul planetei roşii, m-am putut bucura de o privelişte încântătoare. Nu ştiam ce văd în faţa mea, neavând o pasiune pentru geografie, însă orice ar fi fost, m-a făcut să radiez de fericire. Eram înconjurată de nenumărate lucruri şi forme nemaiîntâlnite, vesel nuanţate în culorile curcubeului. Păşeam desculţă pe bazalt, încercând să cuprind cu privirea cât mai mult. Vedeam în depărtare, pe lângă câmpii plane acoperite cu praf şi nisip, Muntele Olimpus, cel mai înalt munte cunoscut din sistemul solar, înconjurat de alţi trei vulcani. Ce mult mi-aş fi dorit s-o am pe doamna profesoară de geografie cu mine. Aveam nevoie de atâtea explicaţii...
Nu-mi era frig, era o temperatură plăcută, uşor sufocantă. Datorită poziţiei planetei mai aproape de Soare, simţeam cum temperatura creşte din ce în ce mai tare la sol. Dintr-o dată am simţit o adiere răcoroasă şi la scurt timp s-a iscat o furtună de nisip. M-am ghemuit, sentimentul de teamă accentuându-se. A fost de scurtă durată, însă suficient de puternică pentru a mă speria. M-am ridicat, cu-n nou zâmbet pe chip, realizând încă odată în ce loc paradisiatic mă aflu. Părea lumea perfectă, fără griji, fără probleme.
Luându-mi ochii cu greu de la ceea ce mă înconjura, mi-am aruncat privirea spre îmbrăcămintea mea. Rochiţa albă căpătase dese pete roşiatice, aflând mai târziu că au fost provocate de oxidul de fier şi prăfuită pe alocuri de furtuna de nisip. Deodată, un strigăm mă smulse din lumea mea. Era glasul mamei. Striga neîncetat să mă trezesc. Sosise ora cinei. M-am dezemeticit greu fiind bulversată, neştiind unde mă aflu. Am realizat în cele din urmă că adormisem. Mi-am privit din nou rochiţa. Unde-s petele roşiatice? În tot acest timp mama mă privea uluită, necutezând a mă întreba ce e cu mine. Am reuşit să înţeleg că nu mai sunt captivă în paradisul de pe Marte, ci că m-am întors în lumea reală. Eeee... dar ce mai contează? Avusesem parte de o evadare minunată.
Diana Giorgiana Roşca