Pentru tine
Încearcă să priveşti dincolo de vise, să pătrunzi în realitate. Încearcă doar! Nu eşti ceea ce sperai, nu-ţi doreşti să faci orice şi totuşi nimic? Reacţionează! Îţi ofer câteva minute, vor fi momentele tale.
Zâmbeşte, plângi dacă asta simţi, râzi apoi cu gura până la urechi şi apoi aplaudă. Nu pe mine, nici pe ei, aplaudă-te pe tine! Pentru fiecare bine făcut, gândeşte-te şi aplaudă. A fost plăcut? Acum ceartă-te! Fii crud cu tine însuţi şi reproşează-ţi tot ce ai greşit. Acum de ce nu mai eşti bine?
Pune răul şi binele în balanţă. Alături de bine pune mii de kilograme în speranţa că va fi mai grea cupa... Nu o să fie. Niciodată nu o să faci mai mult bine decât rău... Gândeşte-te la sentimentele tale, la ce iubeşti, la ce adori, la ce nu ai renunţa, la iubire... Pluteşti? De ce? Revino-ţi! Gândeşte-te la toti cei ce nu se gândesc la frumuseţea iubirii alergând după bani! Te întristează? Nu cred. Nu eşti în locul lor sau poate, eşti... eu nu pot şti!
Ne întoarcem la tine, la fiecare „tine” care citeşte. Mai e puţin timp, momentul tău trece ... câteva secunde doar. Înainte să fie târziu, gândeşte-te la tot. Cum te consideri? Eşti bun? Te dezguşti? Nu ştiu... Aş vrea să ştiu ce gândeşte fiecare „tu” care parcurgi plictisit aceste rânduri... V-aş judeca şi astfel mi-aş da seama cât semănăm, cât de josnici sau de sublimi suntem cu toţii.
Ai vrea să fii astfel? Să fii un „tu” mai bun? Nu ai timp de asta? Ai citit poate din interes sau poate pur şi simplu ai citit în sperața că astfel vei putea uita totul... Asta dorei, nu? Uită, doar astfel o să-ți poți aminti totul!
Larissa Saranfir
Jurnalul și Adolescența
Jurnalul
este o formă de rezistență în lupta cu Timpul. Închide în el emoții și
experiențe, imortalizează stările interioare prin care trecem în confruntarea
cu micile drame și bucurii ale existenței noastre de zi cu zi. Orice vârstă
este importantă, astfel că viața ne oferă mereu noi și noi ocazii care merită
închise întru eternitate în jurnalele noastre. În acest fel, un jurnal este un
mod de a accede la nemurire, atunci
când, simplu muritor, nu ai la îndemănâ creativitatea unui geniu artistic.
Dacă
ar fi să găsim un motiv pentru care adolescența este mai compatibilă cu ideea
de a ține un jurnal, acela ar fi intensitatea cu care trăiesti în această
perioadă; viața interioară mai densă și mai creativă ca oricanând altcândva. Adolescența
te face, pentru prima dată, să simți că trăiești cu adevărat și că lumea este a
ta. Că ești la începutul unei experiențe extraordinare, că din clipă în clipă
se va întâmpla ceva minunat și că nu e decât o chestiune de timp ca tu să devii
cel mai important om de pe planetă. În perioada adolescenței omul este
încrezător în realizarea idealurilor, este dornic de călătorii în spații reale
dar și în spații imaginare. Să amintim din literatură doar de Charles Dickens, J.D
Salinger sau de Ionel Teodoreanu.
Jurnalul adolescenței, memorial al primei prietenii, al
primei întâlniri, al primelor experiențe de viață, poate inspira literatura sau
măcar romanul propriei vieți. Numeroase romane moderne sunt inspirate din
jurnale, din extraordinalele experiențe ale tinereții. Recitirea propriului
jurnal îi crea lui Eliade ocazia de a-și transpune sentimentele într-o carte
dedicată iubirii și unei femei extraordinare: Maitreyi. Consemnările din jurnal ajung să îl intrige, peste ani, chiar și pe cel care
le-a trăit, oferindu-i o imagine distorsionată a propriului eu, în care el însuși
nu se recunoaște uneori.
Adolescența poate fi cea mai frumoasă perioadă din viață chiar dacă este cea mai plină de neliniști izvorâte din marile întrebări care își caută răspunsul. Trebuie să îți ții un jurnal și să îl pui bine, pentru clipele în care viața grozavă la care visai ar putea să nu ți se mai pară la fel. Jurnalul unui adolescent închide în el un tezaur de optimism care poate să alimenteze mai tarziu energia omului care va deveni. Confruntarea cu visele adolescenței ar trebui să ne dea curajul de a merge mai departe, cu orice preț.
Iată
deci că, este bine să își imortalizezi experiențele, să le aduni într-un buchet
de file și să o faci la o vârstă la care viața este încă generoasă. Jurnalului
adolescenței va rămâne mereu un capit ol surprinzătoar a Cărții Vieții, ocazia
unică prin care îți poți aminti cum și unde a incepul totul.
Elena Crăciun
O viaţă perfectă
Nimeni
şi nimic nu îmi putea clătina universul, nimeni nu trebuia să-mi arate lumea
pentru că doar eu ştiam că e altfel. În jurul meu oameni zâmbitori, dar eu...
eu oare de ce vedeam totul negru? Soarta mi-a zîmbit când a apărut el. S-a
ridicat ceaţa de pe ochii care nu putea vedea. Cum este posibil? Nu ştiu, chiar
nu înţeleg, poate... nu a fost chiar aşa...
El
părea să fie aşa perfect, toate lucrurile erau simple pentru el, era cu
zâmbetul pe buze mereu. Începând să vorbesc şi să-l cunosc mi-am dat seama că
nimic din ce ştiam nu era adevărat... Am
observat că nu era că ceilalţi, că el suferea şi plângea, el punea suflet... el
chiar iubea. Nu ştiu el era altfel, cu totul diferit... Am încercat în timp
să-l cunosc pentru că el avea ceva special, şi totuşi ce m-a făcut să realizez
asta? nu ştiu nici în ziua de azi, având în vedere că am ajuns să-i fiu una
dintre cele mai bune prietene... Ştiu, el are ceva special, o să descopăr. Din
cauza lui am putut vedea lumea altfel... Altfel cum?! Să nu mă gândesc doar la
mine, să realizez că problemele mele sunt nimicuri pe lângă a altora.. să
socializez în alt fel... că nimeni nu îţi este prieten.. nu ştiu mi-a arătat
lumea cu adevărat.. Lui îi pot zice orice, absolut orice. Din cauza că mi-a
arătat altceva, poate din cauza asta, am trecut peste gândul că lumea nu e
pentru mine... Am realizat că eu trebuie să fac parte din ea, pentru a ajută
îngerii care nu mai au putere...
Acum
nu mai folosesc „nu ştiu”, acum ştiu totul. El m-a învăţat să fiu eu, să fiu
unică, să fac ce pot şi ce-mi zice inima. Mi-a dat speranţa, a crezut în mine
şi mi-a dat putere. Ştiu că nu trebuie să judecăm o carte după copertă, ceea ce
eu văzusem „o viaţă perfectă", era doar o umbră... Dar acum eu trebuie
să-l ajut să treacă peste tot. Eu trebuie să-i fiu alături. Nu, nu se rezumă totul
la mine, se rezumă la el, pentru că el a fost lângă mine, acum sunt şi eu lângă
el... De ce scriu toate astea? Pentru el aş putea scrie o carte, şi nu o simplă
carte, ci un roman cu zeci de volume şi totuşi nu ar încăpea nici o fărâmă din
ceea ce ar fi de spus.
Denisa Dumitrașcu